Acasă Stiri din Sibiu Bunătăți vegetariane și vegane pentru Paște

Bunătăți vegetariane și vegane pentru Paște

66
0


În fiecare an de Paște pe mesele sibienilor se găsesc aceleași preparate tradiționale. Însă, anul acesta, cu mieii atât de scumpi putem face o schimbare sănătoasă iar meniul poate deveni mai diversificat, dacă optăm și pentru rețete vegetariene sau vegane. 

Bucătarii de la bistro-ul She’s Green, din Sibiu, ne-au spus că până și friptura de miel poate fi înlocuită cu ușurință, sarmalele, cozonacul și pasca fiind și ele ușor de preparat după o rețetă vegetariană sau vegană. Pe lângă faptul că se prepară mai rapid, sunt și mult mai sănătoase.

Aperitiv pentru masa de Paște pentru vegetarieni sau vegani

Pentru aperitivul din ziua de Paște, putem înlocui drobul din miel cu drobul făcut din linte la care se potrivește o mâncare de spanac sau o salată cu verdețuri de primăvară, că tot au apărut acum în piețele din Sibiu. De asemenea, putem face un pate de semințe cu leurdă, leurda fiind una dintre „vedetele sezonului” sau o salată cu verdețuri și quinoa. Tot la aperitiv se poate servi o tartă cu pesto de busuioc și roșii care se face rapid și este delicioasă.pate d seminte cu leurda 2

Rețeta de pate de semințe cu leurdă este rapidă și potrivită sezonului, în piață tarabele fiind pline cu astfel de verdețuri. Principalele ingrediente de care avem nevoie pentru a pregăti acest pate sunt semințele de floarea soarelui, uleiul de măsline și drojdia. Semințele se lasă la hidratat peste noapte, după care se pun în blender și se mixează. Mai apoi, adăugăm legăturile de leurdă și restul ingredientelor.

Tarta cu pesto și busuioc este la fel ca celelalte rețete vegane, ușor de făcut și foarte gustoasă. Pentru această rețetă avem nevoie de aluat de foietaj, roșii cherry și pentru pregătirea pesto-ului: busuioc proaspăt, mărar, suc de lămâie și usturoi. Peste foietaj se întinde pesto-ul, apoi se așează roșiile și se bagă la cuptor pentru o jumătate de oră.

Rețete de sarmele și friptură vegane

Pentru felul principal, sarmalele și friptura de miel sunt nelipsite de pe masa oricărui român. Nici acestea nu sunt de neînlocuit, sarmalele se pot umple cu hrișcă și ciuperci, iar friptura de miel poate fi înlocuită cu friptura de conopidă cu mâncare de năut sau cu friptura de pleurotus și piure de țelină.steak conopida

Sarmalele cu hrișcă și ciuperci se prepară asemănător ca rețeta tradițională, doar cu mici modificări, care într-adevăr fac diferența. Pe scurt, avem nevoie de o varză, hrișcă, ciuperci, orez, ceapă, ardei, morcov, păstârnac, nucă, sos de roșii, oțet și condimente. Important este ca hrișca să stea o noapte la înmuiat pentru a căpăta textura potrivită. Ceapa și usturoiul se toacă și se lasă la călit, peste ele se adaugă pastârnacul și morcovul gata date pe răzătoare, după care se adaugă ciupercile și ardeiul. Urmează să mai adăugăm hrișca, nuca și orezul crud. Pentru că la această rețetă se folosește varză crudă, trebuie fiartă pentru câteva minute, după care se pot face sarmalele, la fel ca cele făcute de bunica.

Am aflat cum se fac sarmalele, acum doar urmează să ne apucăm de treabă.  Pentru friptura de conopidă avem nevoie de ceapă, morcovi, năut, roșii, usturoi și, binînțeles, o conopidă. La fel ca hrișca și năutul trebuie lăsat la înmuiat peste noapte. Conopida va veni tăiată și condimentată după gustul fiecăruia și băgată la cuptor. Între timp, legumele se călesc, se adaugă roșiile și la final năutul fiert. Pentru rețeta completă puteți vizita blogul sibianului Andrei Pop, Colors of Cooking.friptura ciuperci

Cozonaci și pască vegane de Paște

Pentru desert, pe lângă pasca și cozonacii care se pot face după rețete vegane, putem încerca și torturile raw vegane care nu necesită coacere.

„Sunt și variante de cozonaci de post cu nucă, stafide și merișoare și pască vegană. Pot să mai facă brioșe cu diferite creme. Torturi raw vegane, chiar crude. Există o grămadă de sortimente. Ideea e că toate torturile sunt fără zahăr, fără lapte, pentru oamenii care au probleme de sănătate, nu neapărat pentru vegani sau vegetarieni și cei care au diverse alergii sau intoleranțe la gluten, la lactoză”, spune Oana Udrea.tort raw vegan

Rețeta pentru cozonaci de post cu nucă, stafide și merișoare este asemănătoare cu cea de cozonac tradițional doar că folosim lapte vegetal și zahăr de cocos sau zahăr brun. Pasca vegană cu „brânză” poate fi și ea o opțiune pentru a înlocui pasca tradițională.  Prepararea aluatului pentru pască este asemănător cu cel de la cozonac, în schimb, pentru umplutură se folosește tofu, sirop de miere sau de arțar, stafide, coajă de portocală, lămâie și esență de vanilie. Aceeași umplutură poate fi folosită și pentru a face cozonac.pasca vegana scaled

Și ciorba de miel poate fi înlocuită cu o ciorbă de primăvară: „Ciorbele de primăvară, care sunt ca ciorbele acrișoare de miel, se pot face cu ștevie, cu lobodă sau cu leurdă. Avem variante pentru absolut orice și diversitate pentru că nu ne gândim că vegetarienii sau veganii mănâncă doar salate”, spune Oana Udrea.

 



Source link