Acasă Stiri din Vrancea Creștere alarmantă a consumului de droguri în rândul adolescenților

Creștere alarmantă a consumului de droguri în rândul adolescenților

138
0



Traficul și consumul de droguri este în continuă creștere în România atât conform statisticilor oficiale dar și potrivit percepției publice în legătură cu fenomenul. Majoritar în țara noastră se consumă cannabis sau marijuana, un drog la fel de nociv ca oricare altul, dar care beneficiază de un marketing agresiv în rândul consumatorilor sau potențialilor consumatori prin faptul că este prezentat ca un drog de relaxare, care ar fi folosit cu succes în diverse cercetări (fără rezultate certe privind efectele sale medicale) foarte facil de consumat și de procurat, dar mai ales prin faptul că în multe țări cannabisul este vândut legal în magazine specializate.

Evaluarea generală, prezentată în Raportul European privind drogurile (ediția 2022)  arată că disponibilitatea și consumul de droguri rămân la un nivel ridicat în întreaga Uniune Europeană, cu toate că există diferențe considerabile între țări. Se estimează că aproximativ 83,4 milioane de adulți (15-64 de ani) din Uniunea Europeană, adică 29 %, au consumat vreodată un drog ilegal, mai mulți bărbați (50,5 milioane) decât femei (33 de milioane) raportând consumul.

Raportul național privind situația drogurilor – 2021 din România arată că 10,7% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puțin un tip de drog ilicit de-a lungul vieții, în timp ce, 6% dintre ei au consumat și în ultimul an, iar 3,9% au consumat și în ultima lună. Față de studiul anterior, se observă creșteri pentru toate cele trei tipuri de consum, însă cea mai importantă este în cazul consumului din ultima lună, a cărui rată de creștere este de 2,2 ori. În rândul populației cu vârsta cuprinsă între 15-34 ani, valorile înregistrate pentru cele trei tipuri de consum sunt mai mari față de cele observate în rândul populației generale, consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieții fiind observat la 16,9% dintre aceștia, consumul în ultimul an la 10% dintre ei, iar consumul în ultima lună la 6,6%. Față de studiul anterior, și în cazul acestui grup populațional, se observă creșteri pentru toate cele trei tipuri de consum, însă cea mai importantă este în cazul consumului din ultima lună, a cărui rată de creștere este de 1,4 ori. La nivel național în rândul elevilor de 16 ani, consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieții, conform metodologiei internaționale a studiului ESPAD 2019, este de 9,5% , în timp ce, consumul oricărui tip de drog ilicit în ultimul an a fost declarat de 9% dintre elevi. Deși, față de studiul anterior din anul 2015, se observă o scădere cu 12% a proporției celor care declară consumul oricărui tip de drog de-a lungul vieții, valorile foarte apropiate ale celor două tipuri de consum indică o rată crescută a celor care, după un consum experimental de droguri, aleg să continue acest tip de comportament.

Articolul complet pe acest subiect, scris de jurnalistul Ion Lucian Petraș, îl puteți citi în publicația Săptămâna.online.

Articolul precedentCa în campania electorală: primarul Misăilă și PSD au inaugurat terenurile sportive de la LPS fără ca acestea să aibă efectuată recepția tehnică



Source link