Acasă Stiri din Sebes Dacă nu își va achita amenda penală, în cuantum de 40.000 de...

Dacă nu își va achita amenda penală, în cuantum de 40.000 de lei, deputatul Daniel Rusu ar putea ajunge după gratii

30
0


Daniel Gheorghe Rusu, fostul deputat AUR, s-a ales cu o amendă penală, cu executare, în valoare de 40.000 de lei, după ce a prezentat o ordonanță de la Parchet în cadrul unui „live” pe o rețea de socializare.

De asemenea, inculpatul Daniel Gheorghe Rusu a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei.

Codamnarea definitivă a deputatului de Alba, Daniel Gheorghe Rusu este de această dată cu executare, în cazul în care acesta nu plătește cu rea-credință, în tot sau în parte, amenda penală în valoare de 40.000 de lei, va merge șa închisoare.

Potrivit rechizitoriului, în data de 25 septembrie 2020, în cadrul unui ”live” pe contul său de pe reţeaua de socializare, Daniel Rusu a prezentat o ordonanţă (actul propriu-zis şi, parţial, conţinutul acestuia, respectiv numele unor persoane care făceau obiectul verificărilor organelor de cercetare penală) emisă la aceeaşi dată într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş şi adresată Primăriei comunei Şpring al cărei primar era la momentul respectiv.

Documentul se referea la cercetări efecuate cu privire la prezenţa unor persoane pe teritoriul comunei, care ar fi fost aduse special pentru votul la alegerile locale. Daniel Rusu era primar în funcţie şi candidat, dar a pierdut alegerile în favoarea candidatului liberal.

Deputatul a considerat că este ”un dosar politic”. „Am fost acuzat că am adus 80 de moldoveni în comuna Şpring pentru a mă vota. S-a făcut o comisie şi s-a constatat că nu există fapta. Până s-a închis dosarul, am avut neglijenţa de a prezenta acel proces verbal venit de la Procuratură pe Facebook, în ultima zi de campanie electorală. Prin acea foaie mă disculpam în faţa cetăţenilor. Riscam să îmi pierd din credibilitatea prietenilor mei. Toată lumea mă suna. Nu am ştiut că nu este încă închis încă dosarul. Ei au considerat că nu aveam voie să arăt acea hârtie”, a declarat Daniel Rusu.Acesta susţine că s-a apărat prin faptul că dosarul cu aşa-zişii alegători moldoveni nu a început niciodată.

„Instanța a admis în parte apelul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 255 din data de 16 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 9/1/2022. A desființat sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 83 din Codul penal şi, rejudecând: Condamnă pe inculpatul Rusu Daniel Gheorghe la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 40.000 lei (corespunzătoare pentru 200 zile-amendă a câte 200 lei pe fiecare zi) pentru săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, prevăzută de art. 277 alin. (2) din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 63 alin. (1) din Codul penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte”, se arată în decizia instanței.

Soluția pronunțată astăzi de Înalta Curte de Casație și Justiție a României este definitivă.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS

Ultimele știri din Sebeș



Source link