Acasă Stiri din Abrud DJ 742, care face legătura cu centrul comunei Roșia Montană, surpat pe...

DJ 742, care face legătura cu centrul comunei Roșia Montană, surpat pe o porțiune de 10 metri, în urma unei alunecări de teren

49
0


Astăzi se împlinesc 1892 de ani de atestare documentară a localității Roșia Montană. Alburnus Maior, numele latin al Roșiei Montane, apare menționat în tăblița cerată nr. XVIII găsită în minele de aici și datată 6 februarie 131.

Roșia Montană adăpostește vestigii de o valoare excepțională, mărturii care atestă evoluția activității miniere de-a lungul a peste două milenii. Peisajul cultural al Roșiei Montane, modelat de mineritul tradițional, practicat aici încă din Epoca Bronzului și cu dezvoltări succesive în perioada Romană, Evul Mediu și Epoca Modernă este unul dintre cele mai reprezentative din Europa.

Vestigiile preistorice care atestă mineritul de suprafață, sistemul vast de exploatări subterane început în perioada dacică, în sec. I a. Chr. și extins până recent, în anii ’70, elementele supraterane care le corespund – micile halde de steril, tăurile, târgul minier, coastele de stâncă, canalele de dirijare a apei sau zonele de prelucrare cu șteampuri sunt caracteristici de o valoare universală.

Patrimoniul din Roşia Montana se bucură acum și de recunoaşterea oficială din partea statului român a valorii sale excepţionale: localitatea a fost inclusă pe Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO. Roşia Montană a fost clasată ca sit istoric de importanţă naţională, printr-un ordin al ministrului Culturii.

Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România. Alburnus Maior, numele latin al Roşiei Montane, apare pentru prima dată menţionat în tabliţa cerată nr. XVIII, datată 6 februarie 131. Tăbliţele cerate, găsite în galeriile sale subterane în secolul XIX reprezintă unul dintre izvoarele principale ale Dreptului Roman internaţional.

La Roşia Montană se află unul dintre cele mai importante locuri istorice ale României care păstrează vestigii excepţionale atestând evoluția exploatărilor miniere într‐un interval de timp excepțional – 2 000 de ani – din perioadă pre‐romană până în epocă contemporană: şapte kilometri de galerii romane, peste optzeci de kilometri de galerii medievale şi de epocă modernă, un târg minier păstrat exemplar încă din perioadă preindustrială sau lucrări hidrotehnice.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Abrud Info și pe GOOGLE NEWS

Ultimele știri din Abrud



Source link