Acasă Stiri din Teleorman Este desființarea Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională un demers în...

Este desființarea Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională un demers în favoarea elevului?/ Declarație politică

105
0


În România există aproximativ 3500 de consilieri școlari și  logopezi, încadrați în centrele județene de asistență educațională care asigură servicii de consiliere educațională în grădinițe, școli și licee. Sunt un real suport pentru copii și elevi, pentru părinții acestora, pentru cadrele didactice și, implicit, pentru dezvoltarea comunităților în care muncesc.

Supraîncărcați prin numărul de elevi alocat fiecărui cabinet, prin diversitatea copleșitoare a sarcinilor din fișa postului, desfășurându-și activitatea de multe ori în condiții improprii și fără resursele necesare în acest domeniu, consilierii școlari, dar și colegii lor, logopezi, se confruntă de aproape un an cu incertitudinile legate de viitorul locului lor de muncă. 

Potrivit proiectului Legii învățământului românesc România educată, centrele ar urma să fie reorganizate în cadrul viitoarelor Direcții Județene de Învățământ. Comunitatea profesorilor consilieri școlari, a profesorilor logopezi a personalului didactic auxiliar și nedidactic din cadrul Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională consideră că prezentele propuneri legislative nu sunt decât o întoarcere în timp, mai precis la perioada anterioară anului 2005.

CJRAE/CMBRAE s-a format și s-a consolidat în peste 15 ani de existență ca o comunitate profesională care acționează unitar și concertat, prin folosirea experiențelor profesionale individuale și comune, pentru binele elevului și pentru mai buna lui adaptare la școală și la viață. 

Noul proiect de lege a educației propune măsuri binevenite și necesare în domeniul educației inclusive: stabilirea normei didactice pentru profesorul consilier școlar raportată la maximum 500 de elevi și maximum 300 de preșcolari; înființarea în cadrul fiecărei unități de învățământ preuniversitar de masă a minimum unui post de profesor consilier școlar facilitând astfel, accesul la consiliere și orientare școlară și vocațională tuturor elevilor, dar nemulțumește comunitatea profesională din aceste centre privind reorganizarea instituției prin comasare.

Este desființarea Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională un demers în favoarea elevului ?

Dispun unitățile de învățământ de mijloacele și instrumentele necesare organizării și funcționării acestui tip de profesori în dubla lor ipostază: de profesor (sub aspectul pedagogic) și, în același timp, de consilier școlar (sub aspectul atribuțiilor sale, al problematicilor și conținuturilor vizate de munca și intervenția acestuia)?

Ce se va întâmpla, ca urmare a desființării acestor centre cu beneficiarii serviciilor asigurate în prezent în sediul CJRAE, sau oferite de către specialiștii desemnați de CJRAE, în condițiile în care compartimentele de asistență psihopedagogică nu vor fi funcționale sau nu vor putea fi create în anumite unități de învățământ, decât după un timp îndelungat ?

Cum va fi asigurată finanțarea și logistica ncesară dacă specialiștii vor fi duși în unitățile școlare? 

Răspunsurile inițiatorului proiectului de lege la aceste întrebări sunt așteptate de profesioniștii din domeniu, de părinții beneficiarilor direcți, dar și de noi, cei care suntem chemați să legiferăm în numele și-n beneficiul celor care ne-au acordat prin votul lor acest mandat.

Florin Piper-Savu, deputat P.S.D. Teleorman





Source link