Acasă Stiri din Aiud Evenimente organizate de Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud, cu prilejul „Nopții Muzeelor”...

Evenimente organizate de Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud, cu prilejul „Nopții Muzeelor” – 2022

36
0


Mâine, 14 mai 2022, în cadrul Evenimentului european „Noaptea Muzeelor”, Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Direcția Municipală de Cultură Muzeul de Științele Naturii și Muzeul de Istorie Aiud, Primăria și Consiliul Local Aiud, Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” Aiud, Vă propun următoarele:

– Acces gratuit în expoziția permanentă și în sala de expoziții temporare a Muzeului de Științele Naturii Aiud, între orele 16.00 – 22.00.

Sala de expoziții temporare găzduiește expoziția ”Fenichel Samuel, explorator aiudean”. Expoziția prezintă colecția etnografică ”Fenichel Samuel”, aflată în patrimoniul Muzeului de Istorie Aiud, cu piese deosebit de valoroase colectate de acesta la sfârșitul sec XIX, din Papua Noua Guinee: instrumente muzicale, unelte, arme și piese vestimentare specifice triburilor de papuași. Tot în cadrul expoziției mai pot fi admirate colecția de fluturi și coleoptere din Noua Guinee, aflate în patrimoniul Muzeului de Științele Naturii Aiud, precum și reproduceri după imagini de epocă de la sfârșitul sec XIX, aflate în colecția Bibliotecii Documentare Bethlen Gabor”.

– Ghidaj tematic în expoziția de bază a Muzeului de Științele Naturii, în limbile română și maghiară, realizat de elevi voluntari în cadrul proiectului ”Muzeograf pentru o zi”, aflat la ediția a VI-a, între orele 17.00 – 20.00.

– Vizitarea cu ghidaj a spațiilor destinate cinstirii memoriei martirilor morți în temnițele comuniste, la Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” Aiud, cu intrare din strada Ostașilor, între orele 18.00-20.00.

– În deschiderea evenimentului, vor fi premiați, la sediul Muzeului de Științele Naturii, elevii participanți la Proiectul concurs “Ce ȘTIU / Ce NU ȘTIU” despre Muzeul de Științele Naturii Aiud, desfășurat online, în perioada noiembrie 2021 – aprilie 2022.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS



Source link