Femeie de 52 de ani, găsită fără viața în apartamentul ei din Timișoara. Dosar penal pentru ucidere din culpă
La data de 22.09.2022, în jurul orei 19:00, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 52 de ani, care locuiește într-un apartament situat pe strada Academician Sextil Pușcariu, din Timișoara, nu a mai fost văzută de câteva zile.
Ajunsi la fața locului, polițiștii au găsit în apartament, din nefericire, trupul neînsuflețit al femeii.
„A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului. Femeia locuia singură. Criminaliștii nu au observat urme de violență pe corpul femeii”, a transmis IPJ Timiș.