Florin Mitroi a participat la hramul bisericii Sfânta Paras
Preşedintele ales al al Consiliului Judeţean Constanţa, Florin Mitroi, cel care urmează să îşi preia mandatul la sfârşitul acestei luni, a marcat Sfânta Zi a Cuvioasei Parascheva printr-o vizită la biserica cu acelaşi nume din comuna Valu lui Traian, localitate a cărui primar a fost timp de 20 de ani, cu ocazia hramului acesteia.”Astăzi a fost pentru mine o zi melancolică, o zi în care am conștientizat mai mult ca niciodată că plec din sânul familiei mele dragi, în…
Sursa: cugetliber.ro