Acasă Stiri din Sibiu Indivizii care au tâlhărit un medieșean, după ce l-au băgat cu forța...

Indivizii care au tâlhărit un medieșean, după ce l-au băgat cu forța într-o mașină, au fost arestați

97
0


Cei trei bărbați care au luat cu forța un medieșean de pe stradă, l-au băgat într-o mașină, apoi l-au bătut și i-au furat banii și bunurile personale, au fost arestați de oamenii legii. 

„La data de 30 ianuarie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a celor trei persoane pentru o perioadă de 30 de zile”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vă reamintim că în 29 ianuarie, în jurul orei 16:30, pe strada 16 Februarie din municipiul Sibiu, trei persoane necunoscute l-ar fi forțat pe un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Mediaș, să urce într-un autoturism, iar pe parcursul deplasării până pe strada Banatului, l-ar fi agresat fizic și i-ar fi sustras suma de 2.500 de lei, un telefon mobil și o sticlă cu băuturi alcoolice. În scurt timp, cei trei presupuși agresori au fost identificați de către polițiștii sibieni de investigații criminale. Este vorba despre doi tineri în vârstă de 28, respectiv 30 de ani, din județul Sibiu, precum și un tânăr în vârstă de 28 de ani, din județul Mureș. De asemenea, au fost recuperate telefonul victimei și suma de aproximativ 500 de lei.



Source link