Acasă Stiri din Sebes Reparații la puntea pietonală dintre străzile Ștefan cel Mare și Decebal, din...

Reparații la puntea pietonală dintre străzile Ștefan cel Mare și Decebal, din Sebeș

82
0


În mesajul prilejuit de începerea noului an școlar 2022-2023, Primarul Sebeșului, Dorin Nistor, a făcut o trecere în revistă a investițiilor pe care actuala administrație le face în infrastructura școlară din Municipiu, cu scopul îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a activităților didactice.

De asemenea acesta le-a transmis elevilor și dascărilor mult succes și cât mai multe realizări, în noul an școlar 2022-2023.

„Mâine începe un nou an școlar. Pe lângă preocuparea pe care fiecare instituție de învățământ a demonstrat-o pentru a le asigura elevilor și preșcolarilor condiții bune de desfășurare a activităților didactice, aș vrea să vă prezint succint lista investițiilor pe care le susținem în educație, grație unor finanțări nerambursabile obținute de Primăria Municipiului Sebeș.

S-a vorbit despre construirea noului liceu tehnologic de la Sebeș și suntem un model la nivel național prin această investiție. Într-un stadiu avansat se află și lucrările pentru transformarea vechii centrale termice din cartierul Valea Frumoasei într-o creșă și grădiniță. Se poate observa în imagini stadiul lucrărilor la cele două obiective.

Printr-un program integrat finanțat prin POR 2014-2020, circa 22 milioane lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea mai multor școli. Sunt deja în derulare lucrările pentru modernizarea corpului B al Colegiului Național „Lucian Blaga” și pentru extinderea Grădiniței cu program prelungit de la Petrești (fotografiile au fost făcute în urmă cu câteva zile). Prin același program vom reabilita corpul de clădire A aparținând Liceului cu Program Sportiv situat pe bulevardul Lucian Blaga nr. 76, va fi construită sala de sport aferentă Școlii Gimnaziale Petrești și va fi transformat imobilul fostei centrale termice din cartierul Aleea Parc în creșă.

Pentru modernizarea corpului E al Liceului cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” și pentru baza sportiva situată pe strada Tipografilor avem câștigate finanțările nerambursabile de peste 5,4 milioane lei.

Am atașat fotografii cu noul aspect al internatului Liceului Sportiv, acolo unde s-a finalizat o parte importantă a reparațiilor și amenajărilor interioare.

În ultimii doi ani, cu sprijinul echipei din primărie, au mai fost accesate finanțări nerambursabile în valoare de peste 650.000 lei pentru dotarea școlilor din Sebeș cu tablete destinate elevilor, care să faciliteze desfășurarea în bune condiții a activităților didactice în contextul pandemiei de COVID-19.

Cu gândul că toate aceste proiecte care sunt deja asigurate financiar vor fi fructificate în beneficiul copiilor noștri, pornim optimiști într-un nou an școlar.

Mult succes elevilor și cadrelor didactice! Mulțumiri părinților, bunicilor, familiilor și tuturor celor care sunt aproape de școală și de sufletul tinerelor generații care au nevoie de educație pentru un drum frumos în viață”, a scris primarul, Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, pe pagina personală de facebook.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS

Ultimele știri din Sebeș



Source link